Reflectă la viaţa ta

atenţie! acest pliant nu face parte din lucrarea unei secte!

Ai avut vreodată un sentiment de ne-explicat, sau gânduri de genul: Cine eşti tu? De ce eşti? De unde ai venit? Unde te duci? Apoi cu un dezinteres total să te îndrepţi spre alte „lucruri obişnuite”, lăsând în urmă esenţa fiinţei tale mulţumindu-te cu lucruri de suprafaţă, ori acceptând un nivel scăzut al valorilor morale, evitând să adânceşti asupra scopului: cunoaşterea esenţei vieţii. De fapt, chiar de eviţi nu însemnă că poţi schimba lucrurile, ca exemplu nu ţi-a aparţinut alegerea atunci când te-ai născut. Ai fost chemat la existenţă fără ca tu să alegi naşterea ta, punctul geografic, familie, culoare, etc.

Omul decide soarta până la un anumit punct, dar o boală un accident, conjuncturi imprevizibile pot interveni fără controlul acestuia. Un director intră într-o bancă, îşi depune miliardele în cont, fericit îşi sună nevasta a ieşit pe stradă şi l-a călcat o maşină. Omul nu deţine controlul asupra destinului.

Transcendent (dincolo) de orice manipulare psihologică acest pliant este doar o abordare în lumina adevărului despre:

& Nevoia de Dumnezeu

& Conştiinţa amorţită a omului

& Opinia greşită despre cuvântul: „pocăit”

& Omul - „a fi sincer dar greşit”.

Dumnezeu este Sfânt. El este suprem radical, El nu judecă ca oamenii. Pentru El păcatul mic, păcatul mare, tot păcat este. Omul încă din naştere se naşte în păcat (de ştiut). Nu există nimeni fără de păcat (o mică – mare minciună; un furt nesemnificativ; un adulter; etc.). Conform legii (Bibliei), păcatul = moarte. Da, există iad, cu siguranţă acesta (realitatea sa), nu este în forma închipuită de noi. În momentul în care trupul moare: se separă sufletul de trup, sufletul ajungând în lumea spirituală.

Lumea spirituală este ca un tribunal: sufletul este ori păcătos, ori curăţit. Două locuri posibile unde poate merge (ideologia purgatoriului nu o dezbatem în acest tract), ori „loc rău” (o dimensiune a chinului îngrozitor); ori opus „loc bun” (salvare, o sferă minunată).

Faptele bune singure nu sunt suficiente. Păcatul tot păcat rămâne. Nu faptele sunt mântuitoare, salvatoare, ci O PERSOANĂ. Nu Budha, nu altcineva a fost răstignit pentru omenire, ci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, Cel de care uităm să ne mai aducem aminte în graba activităţilor cotidiene – „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” Luca 22:44. A fost răstignit şi a înviat. A plătit preţul pentru orice păcat. El apare, este ca un avocat pentru fiecare suflet. Mântuirea, protecţia ce nu mai prin Isus Cristos este posibilă (acceptarea salvării) şi valabilă, este necesară în măsură egală pentru fiecare suflet omenesc, indiferent de rasă, vârstă, poziţie socială. Răscumpărarea ce constă în faptul că, sufletul este prezentat de Isus Cristos înaintea Dumnezeului Sfânt, condamnarea fiind anulată pentru cel mântuit.

Cât de departe suntem noi oamenii cu puterile, abilităţile noastre faţă de acest adevăr. O realitate universală – globală. Atât de banal pare şi sec, să vină un pocăit să-ţi zică: „Dumnezeu te iubeşte”, deşi e adevărat.

Mulţi cunosc doar parţial Scripturile şi omul este înclinat să aleagă un concept popular, uşor de aplicat, comod, ori alternative. Biblia este cea mai complexă şi citită carte din lume, însă necesită studii Biblice pentru înţelegerea ei. Creatorul a creat omul desigur şi pentru satisfacţii, plăceri pământeşti, dar şi pentru slava Sa. Creatorul ne-a creat pe noi oamenii, cu un scop mai înalt decât a trăi pentru propria noastră satisfacţie. Omul cu conştiinţa amorţită (adormită), uitând de aceasta, ori dezinteresat, se rezumă la o existenţă superficială.

Dumnezeu se binecuvânteze pe fiecare cititor (care doreşte) ca sufletul lui să se îndrepte spre El, spre Creatorul său, să-l lumineze cu adevărul Lui, fiecare suflet (care doreşte) şi să convingă pe fiecare suflet (care doreşte). Amin.

Opinia greşită asupra cuvântului „pocăit”:

Pocăinţa sau căinţa nu este apartenenţa la un cult sau la o biserică, nu este mărturisirea pe care o facem preotului. Ea nu înseamnă să fi membru într-o sectă. Nu necesită ţinerea unor ritualuri sau tradiţii (obiceiuri, banalitate).

Conform cu DEX „pocăinţă” însemnă: „Căinţă pentru păcatele săvârşite; ...regret pentru o faptă rea, o greşeală...” Astfel Căinţa sau pocăinţa adevărată este sentimentul de regret profund faţă de faptele, gândurile, vorbele şi atitudinile noastre rele, este o atitudine de întristare, de părere de rău, care naşte în noi, voinţa şi hotărârea de a nu mai repeta cele făcute. Pocăinţa este înnoirea minţii care îl transformă pe omul care se căieşte (în greacă ,,metanoia”) care înseamnă conform unui lexicon grec[1]: ,,remuşcare, întoarcere, convertire, începutul unei noi vieţi…” ea nu este posibilă cu adevărat fără lucrarea Duhului Sfânt care ne convinge şi ne arată gravitatea păcatului nostru şi faptul că suntem păcătoşi, corupţi şi neascultători faţă de dreptatea lui Dumnezeu (Ioan 16:8).

Despre pocăinţa (căinţa) se spune în Fapte 17:30,31: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi”

Conform adevărului va fi o judecată. O judecată de la care nu va fi exclusă nici o fiinţă umană. Desigur vor fi socotite şi faptele bune, luând în vedere că fiecare om este responsabil de sufletul, de faptele lui, însă singura cale de scăpare (de iad)de judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu este prin Mântuitorul nostru Isus Cristos. „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit...” (Ioan 10:9); iar în Ioan 14:6 se spune: „Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Nu există nici o îndrumare în Scriptură către o confesiune sau religie anume. Scriptura nu precizează niciunde că este păcat a schimba religia (cum cred unii). Isus Cristos S-a botezat la 30 de ani, El nu a fost nici ortodox, nici catolic, nici penticostal, nici baptist, etc.

Aşadar Isus Cristos indiferent de religie, confesiune, este al nostru, al neamului omenesc. Noi nu ne rugăm unei religii, ci unei Persoane.

Stai un moment şi gândeşte-te, ce s-ar întâmpla dacă în noaptea aceasta a-i muri? Ce crezi că s-ar întâmpla cu tine, cu sufletul tău? Unde te vei duce?

Acest pliant nu indică spre o confesiune anume, ci reflectă nevoia apropierii tale personale de Cristos Isus, de Dumnezeu.

Ca mecanism – omul îşi cere iertare de la Dumnezeu pentru toate păcatele ce le-a făcut şi Îl acceptă şi Îl cheamă în inimă ca Mântuitor (Salvator) şi Domn pe Isus Cristos.

Este indicat căutarea unei Biserici care respectă Cuvântul lui Dumnezeu, şi ne ajută în mod real la avea o relaţie bună cu El (deşi acest pliant nu indică spre un cult sau spre o religie, noi recomandăm pe cele neoprotestante).

Şi dacă nu eşti tulburat după citirea acestor rânduri – ai o problemă ... reflectă la viaţa ta!

Cine simte nevoia de o schimbare, sau este interesat de mai multe informaţii, puteţi contacta:

E-mail: yhwhdestiny@yahoo.com

Home